Moartea Caprioarei…

Intr-adevar! Am murit. Am murit pentru o fractiune de secunda. Am murit pentru o clipa.
Destul. Mi-a ajuns portia de moarte.
Am gresit si acum imi platesc greseala. Se pare ca totusi experienta nu e suficienta. Trebuie sa ai si un dram de noroc. N-am avut de unde sa ma gandesc la ce ma poate astepta in clipa in care am decis sa ma duc inainte. Nu a fost nimeni inaintea mea care sa poata sa-mi spuna sa am grija la ceea ce n-am prevazut ca este posibil.
Asadar, nu aveam de unde sa stiu apriori ca decizia pe care urma sa o iau avea sa imi curme existenta in felul in care a facut-o. Acum incerc sa renasc si sa povestesc si altora ceea ce am invatat.
Evident n-am murit. Daca as fi murit n-as mai fi scris aici, nu? (E o chestie care tine de logica – ma indoiesc ca stafiile au invatat sa manuiasca obiecte solide) Dar cu toate astea nici bine nu mi-a fost.

Sunt sofer. N-am carnet nici de azi si nici de ieri. N-am condus numai 500 km si daca sunt singur in masina nu sunt chiar ortodox. Daca am pasageri lucrurile se schimba, pentru ca nu mai raspund doar pentru mine.

Asadar premisa acestei scrieri este faptul ca sunt un sofer cu vreo 8 ani de experienta. Am condus si voi continua sa conduc pe orice fel de vreme, la orice ora si in orice conditii de trafic. Nu ma sperie ninsoarea, nici ploaia, nici restul de participanti la trafic indiferent de numarul lor (as fi scris imbecili din trafic dar as deveni un fel de snob).

Intriga este pozitionata in continuumul spatiu-timp cam acum 3 saptamani pe drumul dintre Fagaras si Brasov. Un drum pe care de altfel il cunosc mai mult decat bine. Ca sa fac o paranteza…atunci cand circul cu autobuzul din Brasov spre Fagaras (sau retur) inchid ochii si in functie de curbele pe care le ia autobuzul pot spune cu precizie unde ma aflu. Cunosc fiecare unduiala a drumului, fiecare loc care este propice unei depasiri, fiecare loc unde nu e bine sa depasesti ca poate vine vreun tembel cu viteza de dupa curba.

Eeeeee, dragii mosului…se pare ca toate astea la un loc nu sunt suficiente. Acum pot sa spun ca e un lucru care ma sperie. Eu am tot zis ca au transformat acest drum intr-unul periculos de cand l-au refacut (ma refer la rahaturile alea de insule din mijlocul drumului). Dar nu stiam exact cat de multa dreptate aveam. Am invatat locurile periculoase si m-am ferit de ele cu maxim succes. Dar pericolul a venit de acolo de unde ma asteptam eu mai putin. De dedesubtul meu. De pe drum.

Actiunea se desfasoara pe una bucata drum drept, urmat de curba la stanga pe directia mea de mers (ce limbaj de lemn am la ora asta). Ploua, nu foarte tare, dar ploua. In fata mea 4 masini care merg aprox 60 km/h. Ies in  depasire. Depasesc 3 si ezit o fractiune la al 4-lea. Aveam timp berechet pana sa ajung sa-l incomodez pe cel care venea din fata mea. Decid sa merg inainte, sa il depasesc si pe asta. Asta a fost prima greseala.
A doua greseala a fost faptul ca m-am departat un pic de el, m-am apropiat de santul de pe partea stanga si am mers o bucata de timp cu roata din fata pe banda continua de langa sant. Acea banda e vopsea! MULTA Vopsea! Vopsea + Apa = Patinoar. Paranteza tehnica: pentru cei care cunosc principiul pe baza caruia masina poate sa vireze si care face rotile masinii sa se poata invarti independent una de cealalta. Asadar roata stanga pierde aderenta in acceleratie si accelereaza puternic de una singura (aproximez ca a ajuns pe undeva pe la 140 km/h).  Roata dreapta merge cu viteza cu care mergeam eu ( ~100 km/h) . Evident ca in clipa in care am iesit de pe banda de vopsea, ca sa ma repliez pe banda mea de mers aveam 2 roti care mergeau cu viteze complet diferite.

Ma gandesc ca va puteti imagina ce a urmat. Daca totusi nu puteti va spun eu….m-am invartit cu masina pe drum precum un titirez. De 5 ori in total. Primele 2 au fost pasnice, la a 3-a l-am agatat pe cel care venea de pe contrasens si l-am impins intr-un sant din pacate. Dupa acrosare am reusit sa ma mai invart de 2 ori pana sa aterizez pe marginea drumului intr-o parcare.

Deznodamantul? Nu tocmai fericit. Masina din sant avariata destul de serios cat sa nu mai poata merge pe rotile ei pana in CJ :(, masina mea busita destul de tare incat sa o trimit si pe aia cu o platforma in Fagaras, o rana la cot la unul dintre pasagerii din sant (sper ca s-a vindecat cum trebuie si fara probleme – ca n-am un numar de telefon ca sa aflu eu cum sta treaba), o noapte pierduta pe drumuri, eu fara carnet vreo 2 luni si multe cazne dupa aia.

Morala: Daca ploua FERITI LINIA!!! De musai, ca altfel riscati probleme.

P.S.

1. Sa fie sanatosi cei care m-au ajutat in seara aia, ca fara ei ar fi fost mai greu. Se stiu ei…asa ca nu dau nume ;)

2. Vai ce lene mi-era sa scriu toata treaba asta :)

3 thoughts on “Moartea Caprioarei…”

  1. ce titlu tragic i-ai pus… pana la urma a fost o seara ca oricare alta, rupta din normal cu o intamplare regretabila; ferice ca toti sunt bine… pot si eu sa fiu optimista,vezi?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>