Monthly Archives: October 2010

O Scrisoare pierduta (Amintiri din viitor – Ep 3)

Iubesc felul in care intra soarele in casa. E o senzatie absolut minunata. In casa parinteasca, iarna, am o placere din aia imbecila sa stau descult pe mocheta de pe hol exact acolo unde bate soarele. Ador senzatia aia de caldura cu atat mai mult cu cat stiu ca afara crapa piatra in patru de atata lipsa de Celsiusi. E un bonus daca mai e si perioada aia din an in care cheltui bani ca prostu’ pe tot felul de nimicuri si te bucuri de niste globuri si de mosi de ciocolata.

Imi place. Ma duc sa-mi fac un ceai. Sunt intr-o oarecare dilema. Ce naiba de ceai vreau sa beau? Menta, fructe de padure, ceai verde? Ma enerveaza cand am prea multe optiuni. Nu-mi place sa aleg intre mai multe lucruri care pe care le apreciez egal. Si de nervi pun mana pe niste frunze de tei. Si mai pun si un strop de menta. Si cum stau si cuget…ceva parca mai lipseste. Esenta de rom! N-am! Da’ am niste rom! Condimentez ceaiul atat cat trebuie, astfel incat sa se simta mirosul puternic de ceai si discret aroma de rom. Ca o paranteza, cel mai bun ceai cu rom e ala de bujorei de munte. E mai mult decat divin!

Read more… →

Locul pierzaniei noastre, a tuturor

Nu. Nu voi incepe sa dau citate de cinspe mii de cuvinte evlavioase proaspat scoase din biblia. Ci mai degraba am stat eu si m-am cugetat cum ca dupa atata amar de vreme ar fi cazul sa va zic unde imi pierd eu noptile si cam pe unde imi inec mintile in aburi clocotind de alcool.

Eu mi-s migrator. Singura diferenta intre mine si pasaretul plimbaret ii lipsa mea acuta de pene. Ma jur ca n-am. Aaa, si cealalta singura diferenta e ca eu migrez saptamanal, ele bietele ajung sa bea doar de vreo doua ori pe an…ceea ce e trist. In timpul saptamanii, atunci cand teoretic mi-s om cu responsabilitati ce ara cu deshtele in campul muncii, stau in alt oras. De vis, dom’le! Da’ eu is ca prastia. Abia astept sa simt miros de vineri in nari si deja mi-s mai plin de viata, si viata-i mai plina de mine. Si cum se face vineri seara ma arunc cu voiosie in vehiculul cu tractiune de picior, ca trage mai cu spor cu cat is eu mai vanjos si pun plumbi in talpa, si plec pe alte meleaguri. Yeap, trag si eu ca Nica a lu’ Creanga, la casa parinteasca, acolo unde m-am fost educat si crescut bine, ca o paine dospita cu maiestrie. Locul ala unde pedofilii sunt in culmea extazului. Numai minore, una si una!

Read more… →

Chef la bloc cu Vangelis

Daca nu stii cine e Vangelis, daca nu ai ascultat niciodata…pai poti sa mori linistit ca pana amu ai cam folosit oxigen inutil! Sau si mai bine intra aici si vezi: Vangelis.
Sa fie acum ceva vreme cand, intr-o seara in care nu aveam nici un tovaras dispus la alcoolizare prin urbea natala, am plecat sa ma plimb prin oras. Pe jos adica. Si ies de pe poarta casei parintesti si aud Vangelis. Tare! Foarte tare! (adica se auzea de parca ar fi cantat langa mine). Mie imi place Vangelis mult de tot. Maxim, am zis! Tatal meu m-a crescut cu Vangelis si Isao Tomita si Klaus Schulze si Pink Floyd si deci ii stimez maxim pe astia de i-am pomenit amu.

Si pentru ca imi place Vangelis, asa cum imi place cafeaua de dimineata si tigara de dupa, am pornit ca un catar dupa morcovul din fata ochilor in cautarea sursei de muzica divina. Sa fim clar intelesi…eu stau cam pe la marginea orasului natal. Mai e cam un mestecat de guma pana la malul Oltului. Pana in partea ailalta de catun bat cam 30-40 minute de mers sanatos. Si eu merg sanatos, ca doar ziua de ieri ii mai lunga decat pasul Sfarshitorului. Mah, si in imbecilitatea mea ies de pe strada si ma indrept catre primele blocuri…convins fiind ca cineva face un monstru de chef si rasuna muzica in felul acela. Ajung la cele blocuri si nimic…se auzea mai tare, dar tot nu gasisem sursa. O iau mai departe spre centrul orasului. Trec pe langa politie si se aude si mai tare decat pana acum. Ma fir-as-al dracului!

Read more… →