Monthly Archives: December 2010

Iubiți-vă șoferii de autobuz

Există oameni simpli. Există și lucruri frumoase pe lumea asta aparent mizerabilă. Există gesturi simple care pot aduce lacrimi de bucurie în ochii oricui. Vă pot garanta că omul ăla a avut una dintre cele mai frumoase urări de “La mulți ani” din viața lui și o va ține minte foarte mult timp.

Danemarca. Un șofer de autobuz. Un șef. Un gest frumos.

Apocalipsa într-o sticlă (cocktail molotov)

Nu mă dau in vânt după muzica românească. Aproape deloc aș putea spune. Mă seacă pițipoancele astea care pretind că fac muzică.
Hip-hop? Aoleu…hai sictir! Noi aici pe blog suntem la noi acasă și ne permitem să mai înjurăm ocazional precum birjarii. Dar să faci zgomot înjurând și după aia plângându-te că de ce te cenzurează e pur și simplu ipocrizie!

Nu-s nici ușă de biserică…mai ascult câte un paraziții (rar, foarte rar – și doar anumite melodii) și mai nou pe ăla cu Anul 2000 (Guess Who) dar cam atât.
Nu ascult muzică agricolă pentru simplu fapt că mă seacă. Nu ascult pop românesc pentru că este una dintre cele mai jenante expresii posibile ale muzicii.

Melc, melc, codobelc

Melc, melc, codobelcNu. Nu-i vorba de nici un melc. Cel puțin nu în accepțiunea pură a termenului.
E vorba de melcul de mall, super-market, mini-market, micro-market sau ce alte feluri de market-uri or mai exista. De fapt nu doar market-uri ci orice loc în care lumea are posibilitatea să stea și să caște gura ca vițelul la poarta nouă.

Aseară mi-am făcut cea mai scumpă porție de cartofi prăjiți ever! Pe bune! E scump al dracului când vrei să-ți faci cartofi prăjiți da’ n-ai cartofi. Și normal că te duci să cumperi, nu? Și pentru ca nu mai fusesem de mult in Carfur, ce mi-am zis eu? Ia hai sa îmi iau cartofii de acolo! Nici n-am gandit bine…și hop în mașină către mirobolantul magazîn. Intru. Îmi iau un coș din ala mic, de mână, că doar n-o să cumpăr tot nenorocitul de magazin pentru un kil de cartofi!