Monthly Archives: April 2011

Apel Umanitar pentru șoferi

Nu te speria de acest titlu mârșav și înșelător. N-are nici o legătură efectivă cu apelurile umanitare propriu-zise. Nu, are treabă cu mitocănia poliției rromâne. Pentru că ei au mai multe perechi de coițe și fac ce-i taie pe ei capul. Și pun limite de viteză aberante și linii continue unde nu e cazul și linii întrerupte în zone periculoase de-a binelea. Și pentru că mai presus de toate astea ei vor sta la pândă în multe din acele zone ca să te faulteze maxim atunci când încerci și tu să ajungi acolo unde ai treabă într-un timp destul de rezonabil încât să nu trebuiască să-ți cumperi alte haine la destinație, pentru că cele cu care ai plecat de acasă s-au demodat cât timp tu ai fost pe drum. Hai să facem în așa fel încât să ne unim un pic și să ne ajutăm unii pe alții. Să ne facem drumurile mai sigure și mai eficiente atunci când traversăm țara. Amu să nu mă înțelegeți gresit…feri-doamne, nu vă instig la încălcarea regulilor de circulație. Fiecare face treaba asta pe propria-i barbă. Calci linia continuă, sari peste limita de viteză și te prinde vreun cap de cretă…ce pot să zic: Ghinion! Data viitoare nu mai fă.

Fii civilizat în trafic, depășește fără să deranjezi, fără să mă obligi să frânez mitocănește pentru că tu nu te-ai asigurat corespunzător înainte să faci o depășire. Da, și pe mine mă deprimă șoferii patriei. Și nu-s șofer de cursă lungă. Nu fac 15.000 km/lună. Dar cred că bat totuși nu număr destul de mare de km față de un șofer obișnuit. Și nu, nu-mi place și nu mă încântă atunci când pe vreun drum național, drept sau cu curbe blânde, ajung din urmă câte un cetățean care gonește furios cu 70km/h în afara localității. Am încetat să mă mai ambalez nervos când se întâmplă una ca asta. Dar cu prima ocazie îl depășesc și-mi văd mai departe de drum. Nu-l claxonez, nu-i dau flash-uri decât dacă chiar e mârlan.

Ashes and Snow

Musai că fiecare dintre noi are anumite lucruri la care rezonează. Anumite lucruri care iți provoacă o plăcere care aproape că frizează absurdul. Documentarul de mai jos face parte din categoria celor la care raman mut de fiecare data cand il vad. Dar de data asta nu mă întind la poveste…te las să dai Play și să te uiți în liniște la filmul de mai jos – Ashes and Snow:

Trailerul (dacă vrei să vezi care-i treaba și nu mă crezi pe cuvânt că merită văzut ):
[vimeo 21355160]

Religia – acest bastion al toleranței

NU! Religia nu este un bastion al toleranței. O casă de toleranță, prin definiție, este cu câteva ordine de mărime mai tolerantă. Nu, religia este apogeul imbecilității și violenței umane. Parol.

Și în cazul în care nu mă cunoști sau nu știi deja, află că mi se fâlfâie în fața cărui prieten imaginar te inchini. Dacă o să vină să mă pedepsească vreunul dintre imaginarii aștia mă descurc eu cumva cu el, n-am nevoie de rugăciunile altora. Mă doare fix in bașcheți de cum îl cheamă, că toți îs la fel. Singura diferență între ei sunt oamenii care îi pupă în sfântul lor funduleț. Da, prea-mărite creștin, musulman, catolic …sau orice altă nație ai fi, ia aminte:

Kama and Mac Gregor- Nova (Original mix)

Pentru că deși îmi place teribil să mă deletectez auditiv cu muzici bune (după umila noastră părere) și să îmi sparg timpanele în acorduri de chitară mânuită de Mark Knopfler sau David Gilmour și Roger Waters, întotdeauna voi reveni cu maximă plăcere la un gen muzical aparte: trance-ul psihedelic. Cel puțin în cazul meu iubirea e mai veche și chiar dacă a ajuns în stadiul ăla în care deja se bazează pe respect și toleranță încă e foarte vie senzația de plăcere pe care o resimt când ne reîntâlnim.
Totul a început acum vreo 2 veșnicii, când încă eram în fragedă formare. Și cum omul este foarte ușor de manipulat, atunci când entitatea care este el nu este încă bine definită, am acaparat multă informație. Mult timp a stat acolo undeva, ascunsă, într-o stare de latență…dar oarecum activă fără dar și poate.
Când ușor, ușor am devenit conștient și am început să acaparez informație, primul lucru pe care mi-l aduc aminte, din punct de vedere muzical, este un tip pe nume Jean Michel Jarre. Apoi am auzit de Isao Tomita și Klaus Schulze. Au urmat Vangelis și Richard Clayderman.
Ei bine, dacă cei de mai sus au apărut relativ în fragedă pruncie, pe undeva prin liceu am dat la un moment dat de un curent muzical care se numea pe atunci Dream Dance.

Ooooo, ce vremuri! Robert Miles, Zhi-vago, BBE, Imperio, Future Breeze, DJ Quicksilver, Sash!, Fragma, Miss Shiva, Antiloop, Dolphin’s Mind, Kosmonova, DJ Sakin & Friends!