Pelerinaj la moaștele sfântului Jack

Știți, presupun, că mare parte dintre credincioșii înfrigurați fac ocazional tot felul de pelerinaje ca să viziteze tot felul de moaște. Moaște…adică putreziciuni sfințite. Să mergi in pelerinaj ca să vezi un individ care e mort de cel puțin 100 de ani mi se pare la fel de util pentru credință ca o trecere prin fața casei lu’ Jiji berbecali pentru bunăstare. Inutil. Dacă îi vizitezi casa lui jiji n-o să devii bogat, dacă pelerinezi către moaște n-o să te bage mnezo în față la coada pentru intrat în rai. Și ca să profit de această mirifică oportunitate, că vorba aceea – nu în fiecare zi am ocazia să scriu despre moaște, care-i șpilul în a merge să vezi moaște? Ce satană speri să obții? Vrei să vezi cu ochii tăi cum o să arați mort? Și stai blând, că n-o să arăți cum arată momâia aia! Decât oasele or să rămână din tine.

Buuuuun, ia să schimbăm registrul ăsta macabru și să trec la subiect. Acum ceva vreme fusei la o nuntă. O bună prietenă o reușit să găsească bărbatul care să se lase nenorocit până când moartea îl va izbăvi și își va dori să se transforme în moaște ca să servească drept crunt avertisment celor ce îndrăznesc să se însoare.

Le urez casă de piatră cu această ocazie și să fie fericiți! (și nu, chiar nu sunt ironic!!!! Chiar mi-s sincer, doar îmi place mie să frâng batjocura de tinerii însurăței) Și acolo la nuntă am beut în ciuda ficatului, că numai așa se poate numi ceea ce am făcut noi acolo. Și ne-am întâlnit cu toți prietenii noștri. Ocaziile astea îs tot mai rare și avem nevoie de nunți ca să ne vedem. Acum avem nunți, peste ceva timp o să ne întâlnim la înmormântări. Viața-i curvă, da’ ne descurcăm noi cumva.

Și acolo primirăm ceva invitație cum ca să merem noi prin Clujul cel Napoca. Cu ocazia faptului că Ursul Polar și-o creat cafenea. Și ne-am sfătuit noi între noi și am ajuns la concluzia că n-are cum să fie rău și am zis că merem. Și până la urmă ne-am dus. 4 oameni,  ne-am adunat care de pe unde și am purces către Cluj vineri noaptea. Normal că am ajuns la o oră aproape imposibilă, dar cum suntem obișnuiți cu greul am izbândit în cele din urmă și am ajuns în cafenea. Noi 4 + cele 2 gazde care inițial ziceau că vor să doarmă. Dar no…un micuț păhărel de țuică a făcut minuni și i-am convins să merem să bem mai mult.

You Have to Feel the Țuică!

Și am ajuns acolo, am beut bere și whisky ca niște vite care se adapă după o zi secetoasă. Cantități industriale. Fără discernământ am zis. Se făcu ora 6 juma când am decis noi să incheiem ziua în cel mai bun mod cu putință. Cu o ciorbă. Și așa am plecat către Casa Piraților cu cățel, cu purcel și cu ursul bipolar. Dintre toți, ursulețul minune s-o distrat cel mai abitir. Atât de tare s-o distrat că o plecat din crâjmă către casă. Și a doua zi…apă plată cu lămâie și Bacardi Breezer și extrem de puține amintiri.
Noi am fost mai aprigi și am zis că bacardi ăla e doar apă cu aromă, un fel de ceai cu vagă aromă de alcool. Am băut cafele mai pline de alcool decât Bacardi Breezer. Și am continuat să bem chestii cu cifră octanică ridicată. Îndeobște m-am împrietenit iar cu unchiul Jack. Partea proastă la prietenia asta e că după o seară de prietenie eu ajung acasă mai sărac și mai confuz decât mi-aș dori. Nush cum dracu se face că doar eu pierd din această întovărășire. Weekend crunt. Am prins de două ori răsăritul în același weekend. Dureros. Mi-au trebuit 3 zile să revin la parametri maximi dar o meritat.

Stați pe aproape că povești cu alcool mai am. Mult mai recente :D

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>