Gheorghe față în față cu tehnologia (De prin studenție – ep. 2)

Asta e genul de pățanie care te face să urăști prieteni, să te lași de meserie sau cel puțin să te auto-flagelezi din cauza prostiei crunte de care ai dat dovadă.
Așadar subsemnatul în rolul personajului central. Student în Sibiu de vreo doi sau trei ani la vremea aceea. Strâns cureaua și pus bani la ciorap ca să îmi schimb unealta. Pasionat de jocuri pe atunci îmi doream de musai ceva care să mă ducă pe tărâmuri virtuale fără să am acuta senzație că-s teleportat în anul 1895 și că mă uit la filme mute.

Zis și aproape făcut. Singura problemă e că Sibiul pe atunci era la fel de înapoiat ca și tehnologie ca și căruța lu’ bunicu. Și nu găseam exact ceea ce îmi doream eu cu atâta ardoare. Adicătelea, no, erau firme care vindeau calculatoare și componente…dar nu găseam avioanele după care mă uitam eu.
Norocul meu că aveam ceva preteni pe la Clujul cel Napoca. Și care s-au interesat și au găsit ce cautam eu pe la ceva firmă de pe acolo. Unii ca domnii aștia: www.evocomputers.ro.
Așa că m-am dus către Cluj arzând de nerăbdare să le dau alora bani.

Fost-am dus și m-am simțit ca Prâslea cel voinic și risipitor când am rupt căciula de bani pe chestii abstracte. Dar no…vrei să fi în pas cu noutățurile, tai cașcavalul. Și îl iau și mă întorc ferice nevoie mare către Sibiul strămoșesc.

Și tot plin de fericiri și exasperat de sesiuni (evident că nu învățam mai nimic, că doară amu îmi mereau joacele pe râșnița Börner) trec vreo 6 luni și într-o bună zi încep să nu mai meargă jocurile. Adicătelea mă jucam și eu ca tot studentul eminent și dintr-o dată se bloca. Și cum o râșniță scumpă nu se poate bloca fără să-și frângă dintâi batjocura de dumneata și să-ți taie niște dește, asta îmi făcea adevărate picturi de Dali, în mișcare, înainte să-și dea obștecul sfărșit.
Și ca un viitor injiner am dat iama prin unealtă încercând cu disperare să-l repun pe linia de plutire. Și ca orice Gheorghe aflat față în față cu tehnologia…pierduși lamentabil, nene!

Și amu mă aflam iar în poziția ingrată de-a strânge bani pentru lungul drum către Clujul cel Napoca. Înapoi la firma de la care l-am luat ca să mă agăț de ultima mea speranță: divina GARANȚIE! Și ajung la aia și le explic eu în termeni complicați cam ce mama dracului și cam ce am încercat să-i fac eu. Mă simțeam ca un autist în plin avânt oratoric în fața unor nevăstuici. Aia se uitau la mine ca la găște și încercau să pară serioși și se chinuiau să înțeleagă ce aberam eu. În fine, mi-au zis să-l las acolo și să revin peste 3 ore. Zis și făcut. 3 ore si 2 beri mai tărziu mă întorc la aia la firmă. Și sfinți, și altare, și cuvinte pline de patos mi-au fulgerat neuronul când am aflat diagnosticul: Calculatorul NU ARE NIMIC! Decența mă împiedică să exprim căte WTF-uri și alte asemenea cuvinte mieroase mi-au ieșit dintre dinți în drum către pretenii mei. Cum mă-sa? Aia au zis că l-au lăsat să meargă 3 ore într-una și n-a facut nici o problemă. La mine începea cu talentele dupa 20 min max.

Boscorodind în barbă și vorbind singur (de fapt vorbeam cu prietenul ăsta imaginar…să nu care cumva să ziceți că vorbesc singur și că mi-s smintit) mă întorc în Sibiu. Normal că problema era tot acolo! Da’ amu se împuțise treaba și a doua zi n-o mai pornit deloc blestemăția naibii. Și îl desfac și-l curăț de praf, că am zis că no, poate dacă îi arăt niscaiva afecțiune și atenție revine la sentimente mai bune. Aș, de unde!?

Și cum stăteam eu cu carcasa desfăcută și înjuram de mama focului apare EL! EL fiind uber mega omul. Tembelul apartamentului. Cea mai proastă vacă din cireadă! Da’ îl iubim…că e vaca noastră. Și vine lângă mine și pare să mă înțeleagă pe mine și pe necazul meu.
Acum eu mă uit complet siderat cum tembelul ăsta bagă mâna în buzunar, ca în filmele cu zâne, o scoate înapoi afară, strânge pumnul și se apropie de calculatorul meu. Deschide pumnul și se face că suflă din pumn spre ostașul mort la datorie.

Se uită la mine și zice atât:

Magic Dust!

Și apasă pe buton! Și pornește. Amu el începe să râdă ca apucatul. Eu blocat ca liftul la parter mă uit la el și îmi vine să-l iau la palme.

Mah, tu încă nu știi să apeși pe butonul ăla?

Acum îmi vine și mai abitir sa-l iau la palme. N-a atins nimic în afară de buton, treabă pe care o făcusem și eu dooj de secunde mai devreme. La el a mers, la mine nu.

Și uite-așa “Magic Dust”-ul a rămas faptă de legendă și mulți au aflat epopeea aceasta. Și multe botjocuri s-au frânt asupra spinării mele. Le-am îndurat cu stoicism căci se pare că într-adevăr nu am știut să apăs pe blestemăția aia de buton.

Și ca să nu-mi las calculatorul stricat nici măcar în poveste: două zile mai târziu, ofticat că mașinăria mea tot nu e în parametrii optimi am decis: ori îi dau de cap ori îi dau ortu’. Una din două!
L-am fost desfăcut din nou și am găsit într-un final problema. Sursa de alimentare puțin defectă și extrem de sensibilă la curentul de proastă calitate pe care îl aveam noi prin prize. În Cluj nu pot decăt să presupun că aveau ceva mai puține fluctuații de tensiune a mers. La noi curentul mergea pe fir ca pișatul boului. Drept ca omul beat. Și sursa aia se pare că nu făcea față la așa prostii. Am schimbat-o și m-am auto-proclamat injiner atoate-știutor înainte de soroc pentru că mi-am scutit mirificul calculator de experiențe a la Aurel Vlaicu. Nu-s chiar convins că ventilatoarele care erau prin el ar fi avut vreo umbră de șansă în lupta cu gravitația când ar fi zburat de la etajul 4.

Noroc cu Groparu că mi-am adus aminte să scriu și să-l mai înjur încă o dată pe tembelul ăla cu tot cu praful lui magic!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>