2 > 4 (partea a II-a)

 

Să continue serialul, am zis!
Mi-a luat 11 ani după ce am împlinit vârsta legală de a conduce autovehicule pe drumurile publice ca să ajung să îmi adun destul curaj cât să îndrăznesc să o apuc pe calea mobrei.

Și n-o venit din proprie inițiativă. O venit de la prieten beteșugul. Și nu, nu pentru că el ar fi avut motor sau ceva. Nu dragilor. Ci pentru că mi-a dat un link. Și anume acesta: MONGOLIA.ro. Ei bine, am început să citesc și nu m-am oprit decât atunci când lectura a fost gata și ideea încolțită. Teribil de mult mi-a plăcut. Am fost cu gândul alaturi de Mihai și de mobra lui prin toată călatoria. Am fost îngrijorat, extaziat, trist sau în culmea fericirii în timp ce citeam. Dar orice lectură se termină. De data asta s-a terminat lectura dar a început altceva în locul ei. Dracu’ știe ce a început și când se va termina, dar până acum e bine. Zicea cineva că există două feluri de oameni: cei care citesc despre anumite locuri și cei care își cumpără un bilet de tren.

Și ca să fie un pic de poveste inchegată aici trebuie să mă prezint. Îmi place la drum. Mă sui în mașină și plec. Bat juma de țară doar ca să beau o cafea într-un anume loc. Nu contează că merg 20 ore ca să ajung acolo. Dar acele 20 ore le merg întins. Mă opresc doar în benzinării sau la destinație. Fumez în mașină, beau apă în mașină, mănânc în mașină. Destinația este scopul. Și fără scop nu ai face mai nimic. În esentă, îmi place să călătoresc. Mult. Chiar dacă nu am întotdeauna timpul necesar sau bani suficienți pentru ce mi-aș dori. Aș bate juma de țară doar ca să beau o cafea sau să mănânc o porție de paste cu o persoană dragă. Pentru mine e suficient. Călătoria este mijlocul. Cafeaua este scopul. Pastele sunt aperitivul, iar o discuție plăcută este desertul călătoriei mele.

Dar să mă întorc la mobră. Prietenul ăsta al meu, foarte pornit și el să apuce pe calea necuratului și să-și ia și el mobră s-o tras pe fese. S-o făcut că plouă și nu și-o mai luat. O fost în stare să aibă un băiețel, doar ca să scape de mobră. Eu mi-am luat de la gură, am strâns cureaua și în primăvară am urcat pentru prima dată în șaua mobrei mele. Murat tot. Transpirat de emoție și de frică. Am călărit-o de la un depozit până la birou. Îngrozitor. După servici am încălecat din nou și am ajuns acasă la ora 2 noaptea. Am dat ture prin oraș de nebun. Trafic puțin, ideal să te prinzi puțin cum stă treaba cu motociclitul și măcar să stai cât de cât pe cele două roți.

Acesta a fost începutul și sfârșitul. Alfa și Omega. Pentru că nu mai există cale de întoarcere. Pentru că deja lumea e altfel. Universul, așa cum îl știam eu, nu mai există. Rânduiala veche a fost înlocuită. Rânduiala pe care o știam. Remarcați verbul la timpul trecut. Observați cum a fost trimisă de la este către a fost în mai puțin de o zi.
Începând cu acea zi am pornit la drum. Să învăț să merg. Să pot merge în așa fel încât să mă bucur de drum. Să-mi facă plăcere. Și nu a existat zi să nu bat cel puțin câțiva km. La început mai prin oraș sau pe drumuri lăturalnice. Să mă obișnuiesc cu traficul, cu utilajul. Ca la orice chestie nouă trebuie să se formeze niște reflexe. Mușchii trebuie să învețe câteva automatisme. Ei bine, eu am încercat să fac un crash-course. Reflexe si automatisme învățate la foc automat. Nu-mi lăsam pauze. Trebuia să învăț. Să elimin cumva sentimentul de nou, să rămâna doar dorința de perfecționare. Să nu mai fiu chiar boboc.

Apoi am trecut la drumuri mai lungi, la incursiuni mai hotărâte pe drumurile patriei. Și am descoperit un lucru. Undeva pe parcurs destinația a încetat să mai fie un scop. A devenit un efect. Un efect al drumului. Acum scopul este drumul în sinea lui. Acum când sunt pe drum o singură frază poate exprima sentimentul: N-am nici cel mai mic habar unde mă aflu, știu doar că sunt exact acolo unde vreau să fiu. Înainte mă grăbeam să ajung undeva. Acum mă grăbesc să ocolesc căt mai mult, ca să stau mai mult pe drum. Acum nu mă mai grăbesc. Acum, când merg mai repede, o fac doar de plăcere.

Ce plăcere, întrebați? Să zicem că dacă din greșeală sunt în mașină pe un drum printr-o pădure frumoasă, mi-aș dori să fiu în șa. Nu mai există nici o satisfacție în mașină. Satisfacția a devenit lupta cu drumul. A devenit vântul care te bate în față și asfaltul de care te apropii la fiecare curbă. Satisfacție e salutul unui coleg motociclist. Orice rază de soare e o binecuvântare. Orice loc frumos a devenit prilej de pauză. Relaxare și contemplare acompaniate de o țigară fumată cu nesaț. Avem locuri extrem de frumoase în țara noastră, doar că din mașină nu avem timp să le privim îndeaproape. Dintr-o dată drumul merită respect. Dintr-o dată orice curbă e o plăcere.

Voi depăși mașini în continuare, dar de data asta motivația e alta. Înainte îi depășeam ca să nu stau după ei că mergeau prea încet. Acum îi depășesc ca să am drumul liber în față. Poate la prima vedere nu pare a fi vreo diferență, dar există o nuanță. Într-adevar granița e fină dar acum vreau să am drumul liber să mă pot bucura de el. Să nu trebuiască să fiu atent decât la el, nu și la conserva din față. Vreau să mă pot lupta cu drumul de la egal la egal. Doar noi doi. Eu și el. Fără prea multe interferențe exterioare. Te ajung din urmă…te depășesc, mă ajungi din urmă…te las să te duci. Eu am micul meu război de purtat, n-am timp de tine. Și cu cât mai multe lupte câștig, sper să ajung să trasform drumul din adversar în tovarăș de nădejde.

Un lucru e cert: în aceste ultime 6 luni matematica s-a schimbat. Iarna va fi lungă. Va dura mult ca naiba până va începe un nou sezon de drumeții. Matematica proaspătului meu univers zice că 2 > 4.

Asfalt uscat!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.