Category Archives: Calator prin viata (si nu numai)

Mec-ul și păcatele de moarte

Da, măi dragii moșului, acum o vreme am călcat în McDonald’s. O fac rar, pentru că oarecum țin la suplețea mea de gazelă subnutrită. Mi se făcuse poftă de un shake de la ei. Shake pe care l-am gustat ultima dată probabil prin 1998 (deci acum vreo 15 ani). Ocazional mai înfulec câte ceva de pe la ei, dar în general după ce beau atât de mult încât răul pe care mi-l fac cu mâncarea aia să nu mai prea conteze. N-aș putea să fiu ipocrit și să beau 3 vedre de bere și juma de sticlă de whisky și să am pretenția că mi-aș dori o salată cu brânză de soia. Dacă tot mi-am futut ficatul, de ce nu și mi-aș sodomiza și stomacul? Măcar să fie împreună în rahat, nu?

Și precum spuneam, am intrat acolo și m-am îngrozit. Dacă ești bărbat și-ți vezi falusul în toată integritatea lui, fără să fie pitit sub vreun morman de șuncă sau femeie care stai dreaptă și îți poți observa veverița fără prea mari dificultăți, atunci ai să fi de acord cu mine când am să afirm că ăla e un loc înspăimântător.

Nația Meseriașului Manole

Noi suntem o țară de pălmași. Și nu, nu în sensul de muncitori ai pământului, că țăranii nu merită o asemenea insultă. Ci mai degrabă în sensul de loaze care pun palma să facă o treabă, dar rămân doar cu palma pusă, că treaba nu se face. Pai cum crucea mă-sii să se facă treabă? Că noi suntem meseriași. Noi știm ce avem de făcut. Cum adică vii tu, neica nimeni, să-mi spui mie, cum să-mi fac treaba??? Așa ceva nu se poate dom’le!
Dar din păcate meseriașul român, micul nostru Manole, e la fel de priceput în a-și face treaba ca o lebădă pe care o pui să facă sudură. Bah, până și un cangur știe mai multe despre construcții decât Manole al nostru. Mecanici? Hai sictir! Mai bine îmi repar mașina cu apă sfințită. Aș obține același rezultat, dacă nu chiar mai bun. S-ar putea să fie mai ieftin și nu rămân 1-2-3 săptămâni fără mașină.

Dacă stau bine să mă gândesc, meseria meseriașilor noștri e din moși strămoși. Pentru că dacă idiotul de Manole știa să facă dracu’ un mortar de calitate n-avea nevoie să-și îngroape nevasta în zid. Nu, profesorii voștri vă mint cu nerușinare, n-are nici o legătura cu sacrificiul. Ăla era un pălmaș nenorocit. Naiba știe cum o fi ajuns el să fie meșter șef, dar dacă în loc de fier beton sau altă armătură tu folosești o nevastă păi să îmi fie cu pardon, dar nu prea ai ce căuta în construcții.

2 este noul 4 (partea I-a)

Acum, după aproape o jumătate de an de când s-a întâmplat am zis că ar fi cazul să și povestesc, nu? Că așa se cade pe la noi. Să împărtășesc niscaiva impresii. Au să fie niște impresii lungi.

Ei bine, pentru cei ce sunt în urmă cu informațiile…în luna noiembrie a anului de grație 2011 mi-am adăugat în sfârșit și prima literă pe carnetul de conducere. Și așa am devenit mândru posesor de permis care-mi dă dreptul să conduc și mobre, pe langă conserve.

Gheorghe față în față cu tehnologia (De prin studenție – ep. 2)

Asta e genul de pățanie care te face să urăști prieteni, să te lași de meserie sau cel puțin să te auto-flagelezi din cauza prostiei crunte de care ai dat dovadă.
Așadar subsemnatul în rolul personajului central. Student în Sibiu de vreo doi sau trei ani la vremea aceea. Strâns cureaua și pus bani la ciorap ca să îmi schimb unealta. Pasionat de jocuri pe atunci îmi doream de musai ceva care să mă ducă pe tărâmuri virtuale fără să am acuta senzație că-s teleportat în anul 1895 și că mă uit la filme mute.

Zis și aproape făcut. Singura problemă e că Sibiul pe atunci era la fel de înapoiat ca și tehnologie ca și căruța lu’ bunicu. Și nu găseam exact ceea ce îmi doream eu cu atâta ardoare. Adicătelea, no, erau firme care vindeau calculatoare și componente…dar nu găseam avioanele după care mă uitam eu.
Norocul meu că aveam ceva preteni pe la Clujul cel Napoca. Și care s-au interesat și au găsit ce cautam eu pe la ceva firmă de pe acolo. Unii ca domnii aștia: www.evocomputers.ro.
Așa că m-am dus către Cluj arzând de nerăbdare să le dau alora bani.

Bijuteria Coroanei

No, La Mulți Ani! Că din câte îmi aduc eu aminte nu ne-am mai prea văzut de ceva vreme. Dar cum totuși nu e cazul să devenim emoționali ca niște fetișcane plângăcioase eu zic să trecem la treabă și să vă mai pun la curent cu ce vrăji mai face nevasta mea! Nu, n-am nevastă, dar era un titlu de serial de prin adolescența mea…și m-am gândit că ar suna bine în context.

Pentru cei cu care nu m-am mai întâlnit de ceva vreme țin să precizez că am schimbat bolidul cu care îmi fac deplasările prin minunata noastră patrie. Yeap! S-a întâmplat minunea.
Bine, dacă stau să mă gandesc un pic (de fapt nu tre să gândesc prea mult) aș putea găsi vreo câteva probleme cu această tranziție.

Uncle Jack & Motherfucking Jedis

Ficatu-mi bate-n țeavă și turcii mă-nconjoară, da’ năravu’ ba! 3 weekend-uri la rând am băut fără de discernământ. Nu, nu-s alcoolic anonim, dar așa s-a nimerit. Și dacă tot mi-a scos karma în cale atâta alcool nu ar fi fost prea politicos să refuz, nu?

Dar dacă primele două alcoolizări au fost maratoane relativ blânde, ei bine, ultimul maraton a fost epic (Bun cuvânt pentru mimă dacă ai chef să mimezi complicat și te ține imaginația)! Cam ca bătălia de la Termopile. 300 de oameni vs. câtă frunză, câtă iarbă.  Numai că în cazul meu…un om vs. cubametri de alcool. Nu orice fel de alcool, căci eu sunt prieten bun cu uncheșul Jack. Dumnealui a învins până la urmă, dar bătălia a fost aprigă și presimt eu că va rămâne în analele istoriei. A fost apriga, dar nu m-am dat bătut cu una cu două. Nu. Nici pomeneală. Să o luăm pe rând ca la moară…că orice dihanie din asta de chef tre să aibă și un motiv și un început.

Pelerinaj la moaștele sfântului Jack

Știți, presupun, că mare parte dintre credincioșii înfrigurați fac ocazional tot felul de pelerinaje ca să viziteze tot felul de moaște. Moaște…adică putreziciuni sfințite. Să mergi in pelerinaj ca să vezi un individ care e mort de cel puțin 100 de ani mi se pare la fel de util pentru credință ca o trecere prin fața casei lu’ Jiji berbecali pentru bunăstare. Inutil. Dacă îi vizitezi casa lui jiji n-o să devii bogat, dacă pelerinezi către moaște n-o să te bage mnezo în față la coada pentru intrat în rai. Și ca să profit de această mirifică oportunitate, că vorba aceea – nu în fiecare zi am ocazia să scriu despre moaște, care-i șpilul în a merge să vezi moaște? Ce satană speri să obții? Vrei să vezi cu ochii tăi cum o să arați mort? Și stai blând, că n-o să arăți cum arată momâia aia! Decât oasele or să rămână din tine.

Buuuuun, ia să schimbăm registrul ăsta macabru și să trec la subiect. Acum ceva vreme fusei la o nuntă. O bună prietenă o reușit să găsească bărbatul care să se lase nenorocit până când moartea îl va izbăvi și își va dori să se transforme în moaște ca să servească drept crunt avertisment celor ce îndrăznesc să se însoare.

Darwin Awards – Ediție specială de la poarta raiului

Nu știu câți dintre voi urmăriți știri. Mai prind și eu în câte ocazional câte o informație și mă mai distrez și eu. No…ideea e că un individ de pe lângă Făgăraș a găsit niscaiva obuz din al doilea război mondial. Obuzul cela stătea îngropat liniștit în curtea omului sau pe te miri unde până când primata cu pricina i-a tulburat liniștea. Ca să citez dintr-un film: Prima dată când cineva te face cal îl plesnești peste față, a doua oară când cineva te face cal îi zici că e un măgar, a treia oară când cineva te face cal, ei bine, poate e momentul să începi să cauți să cumperi o șa.

La fel și cu obuzul ăsta, daca arată ca un obuz și pare a fi un obuz atunci șansele sunt maxime să fie un obuz! Dacă îl mai găsești și îngropat prin pământ atunci clar e obuz! Păi și cum Satană să te uiți tu galeș la obuzul ăla și să te gândești cu mintea ta îngustă că poate i-ar sta bine unui cactus în el pe post de ghiveci? Și nu numai că te uiți galeș la el…dar încerci să și spargi nuca cu un flex!
Păi să-mi fie cu pardon…eu n-am făcut armata și tot am un habar cam cum arată un nenorocit de obuz. Și domnul acesta câștigător al premiul Darwin musai că o făcut armata în tinerețile lui! Musai că o văzut măcar cum arata un glonț. Și sincer nu cred că tre să te ducă mintea la rezolvat integrale triple pe curbe închise sau să poți să calculezi cu precizie de 14823 zecimale viteza luminii prin ceaiul negru ca să îți dai seama că chestia aia de metal în care vroia el să-și înfigă flexul seamană cu un glonț sinistru de mare.

Mimă, anyone?

Ca să zic așa, mie îmi place să joc mimă! Maxim!

Ideal e să joc cu oameni care să țină la bășcalie sau să fie capabili să facă bășcălie. Nu de alta, dar atunci e mai savuros jocul. Nu mă trag pe cur de la mimat. Mimez orice. Nu conteaza dacă știu sau nu cuvântul, dacă știu sau nu să îl mimez…mă pun gospodărește pe treabă până îmi conving echipa să rostească cuvântul la care vreau să ajung. Mai puțin când acel cuvânt este “scelerat“. Mimați voi cuvântul ăla :) Și nu de puține ori jocul de mimă a fost cea mai reușită parte dintr-un chef. E genul de joc care te face să uiți de griji și singura ta preocupare devine tembelul ăla care stă în fața ta și încearcă să îți spună că un pătrat nu definește o cutie ci mai degrabă o cizmă.