Uncle Jack & Motherfucking Jedis

Ficatu-mi bate-n țeavă și turcii mă-nconjoară, da’ năravu’ ba! 3 weekend-uri la rând am băut fără de discernământ. Nu, nu-s alcoolic anonim, dar așa s-a nimerit. Și dacă tot mi-a scos karma în cale atâta alcool nu ar fi fost prea politicos să refuz, nu?

Dar dacă primele două alcoolizări au fost maratoane relativ blânde, ei bine, ultimul maraton a fost epic (Bun cuvânt pentru mimă dacă ai chef să mimezi complicat și te ține imaginația)! Cam ca bătălia de la Termopile. 300 de oameni vs. câtă frunză, câtă iarbă.  Numai că în cazul meu…un om vs. cubametri de alcool. Nu orice fel de alcool, căci eu sunt prieten bun cu uncheșul Jack. Dumnealui a învins până la urmă, dar bătălia a fost aprigă și presimt eu că va rămâne în analele istoriei. A fost apriga, dar nu m-am dat bătut cu una cu două. Nu. Nici pomeneală. Să o luăm pe rând ca la moară…că orice dihanie din asta de chef tre să aibă și un motiv și un început.

Niyaz (Iran – 2005)

Uite așa începe un nou serial. De data asta despre muzică.
Despre muzică de pretutindeni. Despre muzică necomercială. Despre muzica pe care nu o vei asculta în fiecare zi. Despre muzica pe care n-o vei găsi altfel, pentru că n-ai timp să cauți. Despre muzica perfectă pentru o seara romantică. Despre muzică menită să te liniștească, să te gâdile în mod plăcut în urechi. Despre Lounge & Chill Out. Despre jazz și psy.

Nu am pretenția că sunt guru sau atoateștiutor dar de fiecare dată când mă voi împiedica de ceva muzică care să-mi placă, și care evident că se încadrează în cele de mai sus, voi posta în această categorie.
Nu voi ține prelegeri despre formațiile pe care le voi posta. Voi pune câte un link pe numele formației, fie el Wikipedia sau pagina personala dacă au și dacă te intesează atunci vei putea să dai un click ;)

Pelerinaj la moaștele sfântului Jack

Știți, presupun, că mare parte dintre credincioșii înfrigurați fac ocazional tot felul de pelerinaje ca să viziteze tot felul de moaște. Moaște…adică putreziciuni sfințite. Să mergi in pelerinaj ca să vezi un individ care e mort de cel puțin 100 de ani mi se pare la fel de util pentru credință ca o trecere prin fața casei lu’ Jiji berbecali pentru bunăstare. Inutil. Dacă îi vizitezi casa lui jiji n-o să devii bogat, dacă pelerinezi către moaște n-o să te bage mnezo în față la coada pentru intrat în rai. Și ca să profit de această mirifică oportunitate, că vorba aceea – nu în fiecare zi am ocazia să scriu despre moaște, care-i șpilul în a merge să vezi moaște? Ce satană speri să obții? Vrei să vezi cu ochii tăi cum o să arați mort? Și stai blând, că n-o să arăți cum arată momâia aia! Decât oasele or să rămână din tine.

Buuuuun, ia să schimbăm registrul ăsta macabru și să trec la subiect. Acum ceva vreme fusei la o nuntă. O bună prietenă o reușit să găsească bărbatul care să se lase nenorocit până când moartea îl va izbăvi și își va dori să se transforme în moaște ca să servească drept crunt avertisment celor ce îndrăznesc să se însoare.

Darwin Awards – Ediție specială de la poarta raiului

Nu știu câți dintre voi urmăriți știri. Mai prind și eu în câte ocazional câte o informație și mă mai distrez și eu. No…ideea e că un individ de pe lângă Făgăraș a găsit niscaiva obuz din al doilea război mondial. Obuzul cela stătea îngropat liniștit în curtea omului sau pe te miri unde până când primata cu pricina i-a tulburat liniștea. Ca să citez dintr-un film: Prima dată când cineva te face cal îl plesnești peste față, a doua oară când cineva te face cal îi zici că e un măgar, a treia oară când cineva te face cal, ei bine, poate e momentul să începi să cauți să cumperi o șa.

La fel și cu obuzul ăsta, daca arată ca un obuz și pare a fi un obuz atunci șansele sunt maxime să fie un obuz! Dacă îl mai găsești și îngropat prin pământ atunci clar e obuz! Păi și cum Satană să te uiți tu galeș la obuzul ăla și să te gândești cu mintea ta îngustă că poate i-ar sta bine unui cactus în el pe post de ghiveci? Și nu numai că te uiți galeș la el…dar încerci să și spargi nuca cu un flex!
Păi să-mi fie cu pardon…eu n-am făcut armata și tot am un habar cam cum arată un nenorocit de obuz. Și domnul acesta câștigător al premiul Darwin musai că o făcut armata în tinerețile lui! Musai că o văzut măcar cum arata un glonț. Și sincer nu cred că tre să te ducă mintea la rezolvat integrale triple pe curbe închise sau să poți să calculezi cu precizie de 14823 zecimale viteza luminii prin ceaiul negru ca să îți dai seama că chestia aia de metal în care vroia el să-și înfigă flexul seamană cu un glonț sinistru de mare.

Mimă, anyone?

Ca să zic așa, mie îmi place să joc mimă! Maxim!

Ideal e să joc cu oameni care să țină la bășcalie sau să fie capabili să facă bășcălie. Nu de alta, dar atunci e mai savuros jocul. Nu mă trag pe cur de la mimat. Mimez orice. Nu conteaza dacă știu sau nu cuvântul, dacă știu sau nu să îl mimez…mă pun gospodărește pe treabă până îmi conving echipa să rostească cuvântul la care vreau să ajung. Mai puțin când acel cuvânt este “scelerat“. Mimați voi cuvântul ăla :) Și nu de puține ori jocul de mimă a fost cea mai reușită parte dintr-un chef. E genul de joc care te face să uiți de griji și singura ta preocupare devine tembelul ăla care stă în fața ta și încearcă să îți spună că un pătrat nu definește o cutie ci mai degrabă o cizmă.

Sigmund Freud și etnobotanicele

Cum n-am mai aberat cam de multicel pe aici…am zis că poate ar fi bine să o mai fac, să nu ziceți după aia că am uitat de voi și să mă arătați cu deștu’ pe stradă.

Azi noapte am avut un vis care pentru o scurtă perioadă de timp a părut cumplit de real. Visez rar de tot, sau cel puțin foarte rar îmi aduc aminte de visele mele. Asta a fost una dintre dățile ălea. Hai că știți și voi cum e cate un vis din ăsta. No, și ideea e că m-am trezit eu pe la vreo 7 juma dimineața să beau o cănuță cu apă și m-am întins înapoi în pat. Nu de alta, dar să mai dorm până la 9 făr’ un sfert.

Maria Raducanu & Sorin Terinte – Concertul

Acum câteva zile a fost organizat un concert Maria Raducanu în Cover Club Făgăraș. Aș vrea să fiu critic de artă ca să pot să îmi dau cu părerea folosind cuvinte din alea pe care nu le înțelege nimeni dar din fericire nu-s critic de artă. Și atunci singurul mod, în care îmi pot da cu părerea, este cel personal, de om care a participat.

Sincer…aștept acest concert de cel puțin un an. Nu știam când sau dacă se va materializa, dar iată că s-a întâmplat. Știi care e problema când aștepți prea mult un anumit lucru? Că începi să-ți faci scenarii, îți creezi o anumită idee utopică în legatură cu motivul așteptării. Ei bine, dragii moșului, vreau să vă zic că în seara cu pricina am avut niște emoții cât mine de mari. Și eu nu-s chiar micuț. Mai mult lung decât lat…dar fără îndoială mi-s lung. Bine, hai, treacă de la mine…o zi de post poate e mai lungă decât mine.

Nunți, botezuri și o Înmormântare (partea III)

M-am gândit eu că ar fi frumos să termin odată cu botezul acela. Și evident că pentru a termina trebuie să vină partea a 3-a. Cam ca sfânta treime…numai că avem mai multe păcate aici.
De unde atâtea păcate? Pentru că nouă ne este indiferentă sfânta treime, ne doare în paișpe de Geezu…dar mai presus de toate noi suntem aici ca să frângem batjocura de omuleții aia mici și prăpădiți numiți preoți și de toată șleahta lor. De ce? Pentru că merită, evident!
Înainte să continui vă pun să vă uitați la Moașterama ca să realizați ce voi abera în continuare!

[youtube qTYWOaufDmw]

Maria Răducanu – Live în Cover Club

În sfârșit! Aștept concertul aceste de o bună bucată de vreme. Îl aștept mai ceva ca pe o apocalipsă bine organizată.

Și iată că vremea acea a venit! Așadar în anul de grație 2011 în cea de-a 6-a zi a celei de-a 5-a luni (06.05.2011) Doamna Maria Răducanu va concerta în Cover Club Făgăraș. Dacă vreți o porție de Jazz fiți prezenți în Cover Club vineri seara. Aveți ocazia unică să obțineți un autograf desenat cu cerneală simpatică de la prietenul meu imaginar, așadar nu ratați!

Apel Umanitar pentru șoferi

Nu te speria de acest titlu mârșav și înșelător. N-are nici o legătură efectivă cu apelurile umanitare propriu-zise. Nu, are treabă cu mitocănia poliției rromâne. Pentru că ei au mai multe perechi de coițe și fac ce-i taie pe ei capul. Și pun limite de viteză aberante și linii continue unde nu e cazul și linii întrerupte în zone periculoase de-a binelea. Și pentru că mai presus de toate astea ei vor sta la pândă în multe din acele zone ca să te faulteze maxim atunci când încerci și tu să ajungi acolo unde ai treabă într-un timp destul de rezonabil încât să nu trebuiască să-ți cumperi alte haine la destinație, pentru că cele cu care ai plecat de acasă s-au demodat cât timp tu ai fost pe drum. Hai să facem în așa fel încât să ne unim un pic și să ne ajutăm unii pe alții. Să ne facem drumurile mai sigure și mai eficiente atunci când traversăm țara. Amu să nu mă înțelegeți gresit…feri-doamne, nu vă instig la încălcarea regulilor de circulație. Fiecare face treaba asta pe propria-i barbă. Calci linia continuă, sari peste limita de viteză și te prinde vreun cap de cretă…ce pot să zic: Ghinion! Data viitoare nu mai fă.

Fii civilizat în trafic, depășește fără să deranjezi, fără să mă obligi să frânez mitocănește pentru că tu nu te-ai asigurat corespunzător înainte să faci o depășire. Da, și pe mine mă deprimă șoferii patriei. Și nu-s șofer de cursă lungă. Nu fac 15.000 km/lună. Dar cred că bat totuși nu număr destul de mare de km față de un șofer obișnuit. Și nu, nu-mi place și nu mă încântă atunci când pe vreun drum național, drept sau cu curbe blânde, ajung din urmă câte un cetățean care gonește furios cu 70km/h în afara localității. Am încetat să mă mai ambalez nervos când se întâmplă una ca asta. Dar cu prima ocazie îl depășesc și-mi văd mai departe de drum. Nu-l claxonez, nu-i dau flash-uri decât dacă chiar e mârlan.