Archives

2 este noul 4 (partea I-a)

Acum, după aproape o jumătate de an de când s-a întâmplat am zis că ar fi cazul să și povestesc, nu? Că așa se cade pe la noi. Să împărtășesc niscaiva impresii. Au să fie niște impresii lungi.

Ei bine, pentru cei ce sunt în urmă cu informațiile…în luna noiembrie a anului de grație 2011 mi-am adăugat în sfârșit și prima literă pe carnetul de conducere. Și așa am devenit mândru posesor de permis care-mi dă dreptul să conduc și mobre, pe langă conserve.

Bijuteria Coroanei

No, La Mulți Ani! Că din câte îmi aduc eu aminte nu ne-am mai prea văzut de ceva vreme. Dar cum totuși nu e cazul să devenim emoționali ca niște fetișcane plângăcioase eu zic să trecem la treabă și să vă mai pun la curent cu ce vrăji mai face nevasta mea! Nu, n-am nevastă, dar era un titlu de serial de prin adolescența mea…și m-am gândit că ar suna bine în context.

Pentru cei cu care nu m-am mai întâlnit de ceva vreme țin să precizez că am schimbat bolidul cu care îmi fac deplasările prin minunata noastră patrie. Yeap! S-a întâmplat minunea.
Bine, dacă stau să mă gandesc un pic (de fapt nu tre să gândesc prea mult) aș putea găsi vreo câteva probleme cu această tranziție.

Apel Umanitar pentru șoferi

Nu te speria de acest titlu mârșav și înșelător. N-are nici o legătură efectivă cu apelurile umanitare propriu-zise. Nu, are treabă cu mitocănia poliției rromâne. Pentru că ei au mai multe perechi de coițe și fac ce-i taie pe ei capul. Și pun limite de viteză aberante și linii continue unde nu e cazul și linii întrerupte în zone periculoase de-a binelea. Și pentru că mai presus de toate astea ei vor sta la pândă în multe din acele zone ca să te faulteze maxim atunci când încerci și tu să ajungi acolo unde ai treabă într-un timp destul de rezonabil încât să nu trebuiască să-ți cumperi alte haine la destinație, pentru că cele cu care ai plecat de acasă s-au demodat cât timp tu ai fost pe drum. Hai să facem în așa fel încât să ne unim un pic și să ne ajutăm unii pe alții. Să ne facem drumurile mai sigure și mai eficiente atunci când traversăm țara. Amu să nu mă înțelegeți gresit…feri-doamne, nu vă instig la încălcarea regulilor de circulație. Fiecare face treaba asta pe propria-i barbă. Calci linia continuă, sari peste limita de viteză și te prinde vreun cap de cretă…ce pot să zic: Ghinion! Data viitoare nu mai fă.

Fii civilizat în trafic, depășește fără să deranjezi, fără să mă obligi să frânez mitocănește pentru că tu nu te-ai asigurat corespunzător înainte să faci o depășire. Da, și pe mine mă deprimă șoferii patriei. Și nu-s șofer de cursă lungă. Nu fac 15.000 km/lună. Dar cred că bat totuși nu număr destul de mare de km față de un șofer obișnuit. Și nu, nu-mi place și nu mă încântă atunci când pe vreun drum național, drept sau cu curbe blânde, ajung din urmă câte un cetățean care gonește furios cu 70km/h în afara localității. Am încetat să mă mai ambalez nervos când se întâmplă una ca asta. Dar cu prima ocazie îl depășesc și-mi văd mai departe de drum. Nu-l claxonez, nu-i dau flash-uri decât dacă chiar e mârlan.

Frana bre, franaaa!

Si ochii la drum in pana mea, ca de aia esti sofer!

Vrei sa vezi cum faci accident fara sa fii in masina? Simplu! Atat de simplu! Ar fi mai complicat sa respiri. Sa te chinui sa-ti aduci aminte in ce ordine vin operatiile alea elementare: inspira, expira, inspira.
In seara asta m-o fericit un posesor de permis! Cum bah sa te opresti intr-o masina parcata? Cum? Simplu, se pare ca! Aveam si eu, ca omu, masina parcata pe trotuar in fata firmei si ce s-o gandit domnul posesor de permis? Hai sa-mi futa mie zilele. Si nu oricum ci MAXIM!

O iesit dintr-o intersectie, i-a venit careva din fata in depasire si in loc sa se bage in ala, ca oricum era celalalt de vina, o intrat in masina mea! Mi-o busit spoiler, mi-o futilizat toba! Vezi ce simplu e?

Moartea Caprioarei…

Intr-adevar! Am murit. Am murit pentru o fractiune de secunda. Am murit pentru o clipa.
Destul. Mi-a ajuns portia de moarte.
Am gresit si acum imi platesc greseala. Se pare ca totusi experienta nu e suficienta. Trebuie sa ai si un dram de noroc. N-am avut de unde sa ma gandesc la ce ma poate astepta in clipa in care am decis sa ma duc inainte. Nu a fost nimeni inaintea mea care sa poata sa-mi spuna sa am grija la ceea ce n-am prevazut ca este posibil.
Asadar, nu aveam de unde sa stiu apriori ca decizia pe care urma sa o iau avea sa imi curme existenta in felul in care a facut-o. Acum incerc sa renasc si sa povestesc si altora ceea ce am invatat.

24h – 300+ km si primul accident

Pai povestea incepe cu o saptamana in care am marsaluit pedestru din cauza masinii pe care o suspectam de rea-credinta. Un joc la o roata, joc care s-ar putea dovedi periculos. Asadar si prin logica urmare am luat decizie sa imi incredintez masina unui mecanic. Said and done. O saptamana mai tarziu ajung pe acolo sa vad care e treaba cu instrumentul meu motorizat. Stupoare maxima cand am constat ca stimabilul domn mecanic n-a reusit sa-i dea de cap. Nu-l invinuiesc, pentru ca nici eu nu stiu sa reproduc fenomenul.

In fine, mi-am recuperat masina si m-am intors la servici. Acesta este momentul fatidic in care incep cele 24 ore.