Archives

Nația Meseriașului Manole

Noi suntem o țară de pălmași. Și nu, nu în sensul de muncitori ai pământului, că țăranii nu merită o asemenea insultă. Ci mai degrabă în sensul de loaze care pun palma să facă o treabă, dar rămân doar cu palma pusă, că treaba nu se face. Pai cum crucea mă-sii să se facă treabă? Că noi suntem meseriași. Noi știm ce avem de făcut. Cum adică vii tu, neica nimeni, să-mi spui mie, cum să-mi fac treaba??? Așa ceva nu se poate dom’le!
Dar din păcate meseriașul român, micul nostru Manole, e la fel de priceput în a-și face treaba ca o lebădă pe care o pui să facă sudură. Bah, până și un cangur știe mai multe despre construcții decât Manole al nostru. Mecanici? Hai sictir! Mai bine îmi repar mașina cu apă sfințită. Aș obține același rezultat, dacă nu chiar mai bun. S-ar putea să fie mai ieftin și nu rămân 1-2-3 săptămâni fără mașină.

Dacă stau bine să mă gândesc, meseria meseriașilor noștri e din moși strămoși. Pentru că dacă idiotul de Manole știa să facă dracu’ un mortar de calitate n-avea nevoie să-și îngroape nevasta în zid. Nu, profesorii voștri vă mint cu nerușinare, n-are nici o legătura cu sacrificiul. Ăla era un pălmaș nenorocit. Naiba știe cum o fi ajuns el să fie meșter șef, dar dacă în loc de fier beton sau altă armătură tu folosești o nevastă păi să îmi fie cu pardon, dar nu prea ai ce căuta în construcții.

Darwin Awards – Ediție specială de la poarta raiului

Nu știu câți dintre voi urmăriți știri. Mai prind și eu în câte ocazional câte o informație și mă mai distrez și eu. No…ideea e că un individ de pe lângă Făgăraș a găsit niscaiva obuz din al doilea război mondial. Obuzul cela stătea îngropat liniștit în curtea omului sau pe te miri unde până când primata cu pricina i-a tulburat liniștea. Ca să citez dintr-un film: Prima dată când cineva te face cal îl plesnești peste față, a doua oară când cineva te face cal îi zici că e un măgar, a treia oară când cineva te face cal, ei bine, poate e momentul să începi să cauți să cumperi o șa.

La fel și cu obuzul ăsta, daca arată ca un obuz și pare a fi un obuz atunci șansele sunt maxime să fie un obuz! Dacă îl mai găsești și îngropat prin pământ atunci clar e obuz! Păi și cum Satană să te uiți tu galeș la obuzul ăla și să te gândești cu mintea ta îngustă că poate i-ar sta bine unui cactus în el pe post de ghiveci? Și nu numai că te uiți galeș la el…dar încerci să și spargi nuca cu un flex!
Păi să-mi fie cu pardon…eu n-am făcut armata și tot am un habar cam cum arată un nenorocit de obuz. Și domnul acesta câștigător al premiul Darwin musai că o făcut armata în tinerețile lui! Musai că o văzut măcar cum arata un glonț. Și sincer nu cred că tre să te ducă mintea la rezolvat integrale triple pe curbe închise sau să poți să calculezi cu precizie de 14823 zecimale viteza luminii prin ceaiul negru ca să îți dai seama că chestia aia de metal în care vroia el să-și înfigă flexul seamană cu un glonț sinistru de mare.

Frana bre, franaaa!

Si ochii la drum in pana mea, ca de aia esti sofer!

Vrei sa vezi cum faci accident fara sa fii in masina? Simplu! Atat de simplu! Ar fi mai complicat sa respiri. Sa te chinui sa-ti aduci aminte in ce ordine vin operatiile alea elementare: inspira, expira, inspira.
In seara asta m-o fericit un posesor de permis! Cum bah sa te opresti intr-o masina parcata? Cum? Simplu, se pare ca! Aveam si eu, ca omu, masina parcata pe trotuar in fata firmei si ce s-o gandit domnul posesor de permis? Hai sa-mi futa mie zilele. Si nu oricum ci MAXIM!

O iesit dintr-o intersectie, i-a venit careva din fata in depasire si in loc sa se bage in ala, ca oricum era celalalt de vina, o intrat in masina mea! Mi-o busit spoiler, mi-o futilizat toba! Vezi ce simplu e?

Moartea Caprioarei…

Intr-adevar! Am murit. Am murit pentru o fractiune de secunda. Am murit pentru o clipa.
Destul. Mi-a ajuns portia de moarte.
Am gresit si acum imi platesc greseala. Se pare ca totusi experienta nu e suficienta. Trebuie sa ai si un dram de noroc. N-am avut de unde sa ma gandesc la ce ma poate astepta in clipa in care am decis sa ma duc inainte. Nu a fost nimeni inaintea mea care sa poata sa-mi spuna sa am grija la ceea ce n-am prevazut ca este posibil.
Asadar, nu aveam de unde sa stiu apriori ca decizia pe care urma sa o iau avea sa imi curme existenta in felul in care a facut-o. Acum incerc sa renasc si sa povestesc si altora ceea ce am invatat.

24h – 300+ km si primul accident

Pai povestea incepe cu o saptamana in care am marsaluit pedestru din cauza masinii pe care o suspectam de rea-credinta. Un joc la o roata, joc care s-ar putea dovedi periculos. Asadar si prin logica urmare am luat decizie sa imi incredintez masina unui mecanic. Said and done. O saptamana mai tarziu ajung pe acolo sa vad care e treaba cu instrumentul meu motorizat. Stupoare maxima cand am constat ca stimabilul domn mecanic n-a reusit sa-i dea de cap. Nu-l invinuiesc, pentru ca nici eu nu stiu sa reproduc fenomenul.

In fine, mi-am recuperat masina si m-am intors la servici. Acesta este momentul fatidic in care incep cele 24 ore.