Să continue serialul, am zis!
Mi-a luat 11 ani după ce am împlinit vârsta legală de a conduce autovehicule pe drumurile publice ca să ajung să îmi adun destul curaj cât să îndrăznesc să o apuc pe calea mobrei.
Archives
2 este noul 4 (partea I-a)
Acum, după aproape o jumătate de an de când s-a întâmplat am zis că ar fi cazul să și povestesc, nu? Că așa se cade pe la noi. Să împărtășesc niscaiva impresii. Au să fie niște impresii lungi.
Ei bine, pentru cei ce sunt în urmă cu informațiile…în luna noiembrie a anului de grație 2011 mi-am adăugat în sfârșit și prima literă pe carnetul de conducere. Și așa am devenit mândru posesor de permis care-mi dă dreptul să conduc și mobre, pe langă conserve.
Nunți, Botezuri și-o Înmormântare
Dacă n-ar fi amuzant mi-ar veni să plâng. Probabil că doar cine mă știe bine o să râdă mai cu spor, dar eu mă încăpățânez să aberez pe tema dată.
Știi că îți dai seama când treaba începe să se împută, nu? Și văd că eu îmi dau seama că se împute tot mai tare! Dar dacă e să fie bal, atunci bal să fie.
Mi-s om relativ social (doar relativ, și doar atunci când nu sunt anti-social de-a binelea) așa că număr ceva prieteni în portofoliu. Cu unii dintre ei am suferit 4 ani în același liceu, cu alții am crescut împreună și după aia m-am împrietenit cu prietenii lor. Mai există și oamenii aia cu care sunt prieten și cu care mă înțeleg foarte bine…dar naiba mai știe cum și de unde ne cunoaștem. Unor lucruri le e scris să se piardă în negura timpului și e bine să le lăsăm să-și urmeze cursul firesc. Asta e. Îmbătrânim.