Am stat intr-o zi si am cugetat adanc asupra nemuriri sufletului si a semnificatiei claxonului la soferii romani si m-am surprins pe mine insume de sinistrele descoperiri.
Romanul claxoneaza. Intr-una. Disperat. Excitat. Isteric.De pomana.
Ne place sa ne proptim cu mana in claxon precum se reazama Ion in toiagul sau ancestral. Si chiar ne face placere cand auzim alti soferi claxonand.
De ce??? Ete aceasta este o intrebare de baraj! (cati metri are barajul?)

Claxonam ca suntem frustrati? Claxonam ca suntem grabiti?
Sunt foarte curios cati soferi chiar cred ca oligofrenul ala, care o oprit sa se dea nevasta jos din masina, este interesat de cat de tare sau de mult este claxonat? Va spun eu…il doare in posterior! Asadar un claxon scurt – de avertizare – ar fi suficient. Dar nu,
claxonul trebuie sa fie o chestie expresiva si violenta in acelasi timp in asa fel incat cel vizat sa se simta cu musca pe caciula si sa stie ca o gramada furibunda de soferi sta in spatele lui si il injura care mai de care mai vartos.