Daca nu stii cine e Vangelis, daca nu ai ascultat niciodata…pai poti sa mori linistit ca pana amu ai cam folosit oxigen inutil! Sau si mai bine intra aici si vezi: Vangelis.
Sa fie acum ceva vreme cand, intr-o seara in care nu aveam nici un tovaras dispus la alcoolizare prin urbea natala, am plecat sa ma plimb prin oras. Pe jos adica. Si ies de pe poarta casei parintesti si aud Vangelis. Tare! Foarte tare! (adica se auzea de parca ar fi cantat langa mine). Mie imi place Vangelis mult de tot. Maxim, am zis! Tatal meu m-a crescut cu Vangelis si Isao Tomita si Klaus Schulze si Pink Floyd si deci ii stimez maxim pe astia de i-am pomenit amu.
Si pentru ca imi place Vangelis, asa cum imi place cafeaua de dimineata si tigara de dupa, am pornit ca un catar dupa morcovul din fata ochilor in cautarea sursei de muzica divina. Sa fim clar intelesi…eu stau cam pe la marginea orasului natal. Mai e cam un mestecat de guma pana la malul Oltului. Pana in partea ailalta de catun bat cam 30-40 minute de mers sanatos. Si eu merg sanatos, ca doar ziua de ieri ii mai lunga decat pasul Sfarshitorului. Mah, si in imbecilitatea mea ies de pe strada si ma indrept catre primele blocuri…convins fiind ca cineva face un monstru de chef si rasuna muzica in felul acela. Ajung la cele blocuri si nimic…se auzea mai tare, dar tot nu gasisem sursa. O iau mai departe spre centrul orasului. Trec pe langa politie si se aude si mai tare decat pana acum. Ma fir-as-al dracului!
Zic, ii clara treaba. S-a fi imbatat vreun functionar din primarie si de ciuda ca are leafa mica, puta stramba si ca il injura toata lumea la ghiseu vrea sa se sinucida si s-o gandit sa moara plin de demnitate ascultand Vangelis. Si ca sa fie treaba oficiala, caci astora de la primarii le cam place sa fie oficiali s-o gandit omu’ sa dea drumu la megafoanele din centrul orasului. Magnific. Asta da mod de a-ti pune capat zilelor. Eeee….si pana am rationat cele de mai sus, si m-am hlizit eu ca porcul si sinea mea, am ajuns in centru. Normal ca se auzea si mai tare, dar spre marea mea indignare nu din megafoane se auzea muzica. Deci nu moare nici primarul si nici vreun functionaras din ala zbarcit.
Si continui sa merg ca omu negru in desert, vrajit de iluzia unei oaze in mijlocul pustiului. Hmmm. Ajung intr-un oarece final langa Cetatea Fagarasului si acolo ce sa si vezi: Iaca un om simplu, dupa vorba, dupa port. Si avea omul asta o orga electronica, si doua boxe. Si atat!!! Si asta era cheful ala, facut de manelistii de la blocurile de langa mine, pe care il auzeam eu de acasa.
M-am asezat in cur…m-am ridicat in picioare cand o inceput sa ma doara noada, dar nu m-am miscat de acolo pana n-a terminat omul acela de cantat. Daca inchideam ochii puteam sa jur ca Vangelis imi canta live. Stii ca se spune ca de fapt noi nu stam pe scaun…si plutim la cativa Angstromi de el (ceva aberatii de fizica)? Ei bine, hainele mele nu mai stateau lipite de mine…ca le impingea parul de pe mine la o parte. Asa mi se ridicase parul pe mine. Cred ca in viata lui de par n-o stat niciodata mai drept de atat!
Mda…acesta era stimabilul domn Gheorghe Iovu! Daca sunteti din astia care va mai delectati macar ocazional cu Vangelis si alte asemenea…puteti sa cautati sa ascultati si niste melodii de-ale lui Iovu. Merita, fiecare secunda!
Abia dupa ce am ajuns inapoi acasa ma umfla rasul. Si ras din ala imbecil, ca dupa o gluma proasta si imi dau seama cat de imbecil am fost cand m-am gandit ca cercopitecii de acolo de pe la blocurile de langa mine ar putea sa faca un chef cu muzica lui Vangelis si sa dea atat de tare incat sa rasune un oras intreg. Utopie, dom’le. Utopie, am zis!
Umbland pe urmele lui Vanghelis, l-am descoperit pe Gheorghe Iovu. Mi-a placut enorm “Calea spre lumina “. Si nu numai. Mi-a mers la suflet. Ma grabesc sa continui sa ascult si alte piese.
Apreciez mult si articolul de mai sus, el mi-a starnit curiozitatea.
Va multumesc,
Cu stima,
Nina S.
Ma bucur ca ti-a placut! Merita ascultat cu timp, o cana de ceai si liniste in suflet 🙂