Bijuteria Coroanei

No, La Mulți Ani! Că din câte îmi aduc eu aminte nu ne-am mai prea văzut de ceva vreme. Dar cum totuși nu e cazul să devenim emoționali ca niște fetișcane plângăcioase eu zic să trecem la treabă și să vă mai pun la curent cu ce vrăji mai face nevasta mea! Nu, n-am nevastă, dar era un titlu de serial de prin adolescența mea…și m-am gândit că ar suna bine în context.

Pentru cei cu care nu m-am mai întâlnit de ceva vreme țin să precizez că am schimbat bolidul cu care îmi fac deplasările prin minunata noastră patrie. Yeap! S-a întâmplat minunea.
Bine, dacă stau să mă gandesc un pic (de fapt nu tre să gândesc prea mult) aș putea găsi vreo câteva probleme cu această tranziție.

Prima problemă e că de fapt e un downgrade. Adică am avansat la ceva mai slab. Am reușit să înlocuiesc cu brio iubitul meu opel cu o prea-minunată Dacie Break. Asta n-ar fi de fapt o așa mare problemă în sinea ei pentru că e fabricată dupa 1990 și prin urmare bravii injineri de la Pitești am mai făcut câte o descoperire epocală în domeniul tehnologiei sau au făcut spionaj industrial (încă nu m-am hotărât) și au decis să doteze bijuteria cu o cutie de viteze 5+1. Asta înseamnă că am la dispoziție și treapta a 5-a. Și acei bravi injineri s-au uitat la noua lor creație și au văzut ca e bine. Dar cum românul e mai harnic decât dumnezeu și îi intrece chiar și pe japonezi în domeniul inovației, a decis că el nu se va odihni în cea de-a 7-a zi, ci va lupta crâncen pentru a face minunea și mai minunată.

Și așa ajungem la cea de-a opta minune a mecanicii! Zic a opta, pentru că probabil în a opta zi de sfătuiri asupra viitorului superbului bolid, și extrem de încrezători în capodopera pe care au creat-o mâinile lor gingașe…au decis să mai fure încă o idee venită direct din cărțile cu proză științifico-fantastică! Și anume servo-frâna. Minunata inventie! Ma jur, doar apa plată îmbuteliată și covrigii cu max sunt învenții mai puternice decât servo-frâna.

No…înainte să trecem mai departe, să facem o scurtă recapitulare asupra acestui obiect demn de Batman:
– Arată de îți vine să te arunci în genunchi in fața ei și să plângi (în timp ce te afli pe o șină de tren și îți defilezi toată viața prin fața ochilor în timp ce aștepți trenul pe care tocmai îl auzi cum șuieră)
– Merge absolut impecabil, deși are câteva probleme: pișatul boului merge mai drept decât ea…dacă ai o bucată de drum drept în față, atât de drept încât ai putea să joci bowling pe el, tu vei ajunge la destinație obosit ca un câine care a condus pe serpentine toată viața lui. Vrei să mergi drept? Tre să te porți ca în stația spațială internațională: să faci continuu mici ajustări de curs pentru a rămâne pe orbită. În cazul de față pentru a rămâne pe drum.
-Are niște frâne absolut divine! Singura lor problemă e că sunt la fel de reale ca și dumnezeu și funcționează la fel de bine ca o rugăciune menită să-ți aducă din ceruri o bicicletă galbenă spusă în timp ce comiți desfrâu ca arabii (cu 72 de virgine) și măcelărești cu nesaț circa 422 de drept-credincioși.
– Climatizarea bi-zona din interior face toți banii!  Și aici există o singură problemă: nu e bi-zonă, ci multi-climat. Probabil că pe timp de iarnă vei încălzi mai ușor Alaska folosindu-te de o singură lumânare decât să încălzești Dacia. Vara? Pariu ca vrei reuși ca la un drum de 100 km să-ți prepari și micul dejun: 2 oua fierte tari, o cană generoasă de ceai și 3 felii de pâine prăjită direct pe motor. Iarna-i frig si vara-i cald. In dacie lucrurile se amplifică cu vreo 2 ordine de mărime.

Dar dacă trecem peste micile inconveniente de mai sus constatăm că Dacia cu pricina merge chiar bine. Ar putea chiar aspira să se bată cu Mercedes și Audi la capitolul confort și performanță. Cine o mai pomenit dacie care să țină constant 110 km/h? Nimeni! Tocmai de aia zic că e minunată. Dacă tot îngheți ca un câine rebegit, măcar să ajungi redepe la destinație.

Eeeee, dragii moșului…dar din păcate superbul exemplar mecanic este trădat tocmai de către creatorii lui! Pentru că acești bravi injineri de la Pitești au reușit să-și frângă batjocura de creația lor și eventual să te bage și pe tine, șoferul de bună-credință care ai facut curajosul pas și ți-ai achiziționat Dacie, în bucluc.
Da, doamnelor și domnilor, pentru că acești imbecili siniștri au montat acel minunat sistem de servo-frână pe o mașină care e recunoscută că îi moare motorul. Și de fapt problema nu e că îi moare motorul, ci că acel sistem este recunoscut pentru faptul că este complet nefuncțional câtă vreme motorul este oprit. Și iarna îți moare motorul la dacie. Și de fiecare data când se întâmpla asta tu rămâi fără frâne.

Ca să citez un clasic necunoscut: “În frâne și în femei să n-ai încredere!” Și nici în injineri!

Hai, pace vouă!

One thought on “Bijuteria Coroanei”

Leave a Reply to Anca Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.