Mec-ul și păcatele de moarte

Da, măi dragii moșului, acum o vreme am călcat în McDonald’s. O fac rar, pentru că oarecum țin la suplețea mea de gazelă subnutrită. Mi se făcuse poftă de un shake de la ei. Shake pe care l-am gustat ultima dată probabil prin 1998 (deci acum vreo 15 ani). Ocazional mai înfulec câte ceva de pe la ei, dar în general după ce beau atât de mult încât răul pe care mi-l fac cu mâncarea aia să nu mai prea conteze. N-aș putea să fiu ipocrit și să beau 3 vedre de bere și juma de sticlă de whisky și să am pretenția că mi-aș dori o salată cu brânză de soia. Dacă tot mi-am futut ficatul, de ce nu și mi-aș sodomiza și stomacul? Măcar să fie împreună în rahat, nu?

Și precum spuneam, am intrat acolo și m-am îngrozit. Dacă ești bărbat și-ți vezi falusul în toată integritatea lui, fără să fie pitit sub vreun morman de șuncă sau femeie care stai dreaptă și îți poți observa veverița fără prea mari dificultăți, atunci ai să fi de acord cu mine când am să afirm că ăla e un loc înspăimântător.

Și e înfiorător din mai multe motive. Acum, să nu carecumva să raționați cum că eu aș fi un munte de obiceiuri sănătoase! Nici pe departe, dar am niște limite. Ei bine, oamenii ăia n-au limite.

De ce m-am îngrozit? Păi era plin de copii. Da’ nu chiar orice fel de copii. Ci din aia care fac un pod să tremure. Copii capabili să dărâme clădiri și să surpe dealuri doar umblând agale pe lângă ele. Dacă iei 10-15 din ăia și îi pui să tropăie o să capeți ceva pe lângă care cutremurul din ’77 a fost doar o tuse astmatică. Ăia ar fi făcut un porc să plângă la un concurs de etalat șunci.

Bă, mă uitam la ei și mai că nu mi-o venit să cer un număr de telefon de la părinți, ca să-l am pentru la iarnă, când o veni vremea să caut materie primă pentru jumări.

Era o copilă acolo, cât un butoi. Pariu că dacă o puneai pe orice parte se rostogolea ca o sferă perfectă. Avea 1.20 înălțime și cam tot așa pe lățime. Ce să sari? Ce să ocolești? Ți-ar fi luat juma de viață să o înconjori. Cred că dacă greșește și cade pe spate nu se poate ridica în mai puțin de 5 minute.

Și junica asta avea niște părinți prin preajmă. Sau cel puțin așa păreau să fie. Părinți. Care erau normali, nici grași, nici anorexici. Normali. Dar oamenii aștia normali aveau o copilă de maxim 10 ani care era cât un munte. Știi poezia aia: “Are mama o fetiță, ca un tanc rusesc“? Ei bine, aia nu e operă de ficțiune. Am dat nas în nas cu realitatea.

Eu n-am copii, dar nu pot să nu mă întreb: ce căcat de părinte poți fi dacă îți duci progenitura să halească chestii din ălea? Și destul de des, după câte mi-am dat eu seama. Ai merita decăzut din drepturile părintești și torturat ca în Se7en. Nu poți, pur și simplu nu poți să îi dai să mănânce rahaturi din alea dacă te uiți la ea și îți vine să o tai de Crăciun, în locul lui Grigore – godacul din pridvor. Mai ales că plodul ăla acum crește, și se învață cu nărav de neam prost. Și evoluția nu merge chiar repede, și o să mai curgă apă pe Olt până o să le crească și mâinile destul încât să se poată șterge la cur. Pentru că dacă talia ți-o măsori în ani lumină, categoric n-o să te poți șterge la cur cu o mană de 1 metru.

Și pentru că tot mi-am adus aminte de Se7en, mi-am adus aminte și că lăcomia este un păcat capital. Sau păcat de moarte, pe limba de lemn a iluștrilor drept-credincioși. Și fac pariu că dacă aș fi zis ceva de cristi sau de ta-su pe acolo, toți grașii ăia care se îmbuibau de la mec mi-ar fi sărit în cap, dar n-au nici o problemă cu lăcomia. Nu e un pic de ironie în toată povestea asta?

Știu că politically-correctness-ul ar trebui să mă împiedice să le zic grași. Ei sunt oameni cu probleme de greutate. Îs pe mă-sa cu probleme de greutate! Normal că au probleme de greutate dacă ei bieții înțeleg prin dejun 2 ciorbe de văcuță și 3 cefe la grătar, totul asezonat cu cartofi prăjiți, și eventual și vreo 3 feluri diferite de prăjituri ca desert. Îs grași ca niște porci pentru că în general și mănâncă ca niște porci. Singura problemă pe care o au oamenii de la mec, e cu mâncarea. Niciodată nu e destulă. Să vină unul din ăla să-mi zică că el aleargă 20 km pe zi și merge la sală ca să nu se mai îngrașe. Sictir. Unul care merge la sală știe că are o problemă și nu se va răsfăța cu un dejun copios la mec. Pentru ăia am tot respectul.

Acum, no, fiecare îi absolut liber să facă ce vrea cu organismul la comanda căruia se află, dar să vină careva să-ți măsoare călcătura pe scara Richter și tu să continui cu mâncarea de la mec sau cu șaorme cu de toate…păi nu înțeleg de ce te-ai supăra când te face cineva gras? Chiar nu înțeleg și pace! Și din păcate asta e viitorul pe care îl prevăd pentru copilița aia care putea să pozeze liniștită alături de omulețul Michelin și să-l facă de rușine!

Și copilul ala n-are nici o vină, încă! Deocamdată e sub aripa protectoare a părinților, nu? Părinți cărora le e lene să facă naibii o supa de gaină și o salată pentru copilul lor, drept urmare le e mai simplu să o ducă la îngrășat la mec. Și copilului i se va părea normal să mănânce la McDonald’s pentru că așa l-au învățat părinții. Trist, bre, trist.

Și nu carecumva să ziceți că McDonald’s fac mâncare sănătoasă că îmi fac timp să vă vânez ca pe hoții de cai, cu satârul. Căci pana mea, dacă vrei să mănânci o salată nu te duci la McDonald’s. Te duci în alte locuri sau ți-o faci singur acasă așa cum îți place ție. A te duce la McDonald’s pentru o salată e ca și cum ai merge la curve pentru îmbrățișări. Trist și inutil.

2 thoughts on “Mec-ul și păcatele de moarte”

  1. Aceasta problema este chiar mai prezenta in tari precum America decat in Romania, ceea ce subliniaza faptul ca parintii nu au o educatie in ceea ce priveste nutritia copiilor sau au; dar din comoditate prefera sa mearga o juma de ora la mec, plimba si copilul cu ocazia asta si s-a rezolvat problema.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.