Pentru că deși îmi place teribil să mă deletectez auditiv cu muzici bune (după umila noastră părere) și să îmi sparg timpanele în acorduri de chitară mânuită de Mark Knopfler sau David Gilmour și Roger Waters, întotdeauna voi reveni cu maximă plăcere la un gen muzical aparte: trance-ul psihedelic. Cel puțin în cazul meu iubirea e mai veche și chiar dacă a ajuns în stadiul ăla în care deja se bazează pe respect și toleranță încă e foarte vie senzația de plăcere pe care o resimt când ne reîntâlnim.
Totul a început acum vreo 2 veșnicii, când încă eram în fragedă formare. Și cum omul este foarte ușor de manipulat, atunci când entitatea care este el nu este încă bine definită, am acaparat multă informație. Mult timp a stat acolo undeva, ascunsă, într-o stare de latență…dar oarecum activă fără dar și poate.
Când ușor, ușor am devenit conștient și am început să acaparez informație, primul lucru pe care mi-l aduc aminte, din punct de vedere muzical, este un tip pe nume Jean Michel Jarre. Apoi am auzit de Isao Tomita și Klaus Schulze. Au urmat Vangelis și Richard Clayderman.
Ei bine, dacă cei de mai sus au apărut relativ în fragedă pruncie, pe undeva prin liceu am dat la un moment dat de un curent muzical care se numea pe atunci Dream Dance.
Ooooo, ce vremuri! Robert Miles, Zhi-vago, BBE, Imperio, Future Breeze, DJ Quicksilver, Sash!, Fragma, Miss Shiva, Antiloop, Dolphin’s Mind, Kosmonova, DJ Sakin & Friends!
Read more… →