Sfârshitorul este prietenul meu imaginar. Este un fel de dumnezeu, dar e unic. Și îmi aparține.
Este un ticălos, e vai și amar de steaua lui dar în sinea lui e “o imaginație” bună! Ne cunoaștem de multă vreme, l-am botezat și a început să capete și o existență “materială”.
De ce i-am dat nume? De ce i-am dat acest nume? De ce acest blog?
Păi în primul rând i-am dat un nume pentru că sintagma “prietenul meu imaginar” era prea lungă și scriam destul de mult până reușeam să spun despre cine este vorba în propoziție.
De ce acest nume? Ei bine…pentru că acum o vreme am încercat să-l sabotez, să-i curm existența prietenului meu imaginar și nu am putut ajunge decât la o unică concluzie. Este invincibil. Și nu este invincibil pentru că ar avea cine știe ce puteri supranaturale ci pentru simplul fapt că încercarea de a-i da ortu’ e de fapt un fel de auto-sinucidere! (știu prea bine ce înseamnă sinucidere și că o construcție de genul auto-sinucidere e greșită, dar așa vreau eu sa-i spun!).
I love life, îmi place de omul care sunt și nu am de gând să mă sinucid doar pentru simplul fapt că prietenul meu imaginar mă plictisește câteodată. Și tocmai pentru faptul că EL nu are sfârșit…am decis să-l botez cu numele de Sfârshitorul.
Dar de ce acest blog? Iată o întrebare de cel puțin 2 milioane de puncte! Pentru că pot! De ce nu aș face un blog dedicat prietenului meu imaginar? Doar vorba aceea…e tot timpul cu mine, că doar de aia m-am plictisit de el, deja știu ce vrea sa spună, știu ce gandește….prea ușor. It’s like I know!
De ce mă uit la apocalipsă prin ochii lui? Pentru că așa îmi place mie. Pentru că apocalipsa e ceva fictiv, la fel ca el. Asta nu înseamnă că apocalipsa trebuie denigrată. Ea există. Există în fiecare dintre noi. Noi înșine, fiecare în parte, ne facem propriile noastre apocalipse. Unele mari, altele mici…dar cu toate astea sunt apocalipse din punctul nostru de vedere și prin prisma propriei existențe.
Și cum punctele noastre de vedere sunt înguste (de aia se cheamă PUNCT de vedere), nu suntem capabili să realizăm că de fapt micile noastre apocalipse sunt fantasmagorii create de mințile noastre bolnave.
De aia existăm NOI! Suntem aici ca să ne batem joc de apocalipsa noastră, a tuturor. Și încercăm să facem asta cu zâmbetul pe buze 🙂
nice blog! felicitari
Merci! 🙂