Archives

Gheorghe față în față cu tehnologia (De prin studenție – ep. 2)

Asta e genul de pățanie care te face să urăști prieteni, să te lași de meserie sau cel puțin să te auto-flagelezi din cauza prostiei crunte de care ai dat dovadă.
Așadar subsemnatul în rolul personajului central. Student în Sibiu de vreo doi sau trei ani la vremea aceea. Strâns cureaua și pus bani la ciorap ca să îmi schimb unealta. Pasionat de jocuri pe atunci îmi doream de musai ceva care să mă ducă pe tărâmuri virtuale fără să am acuta senzație că-s teleportat în anul 1895 și că mă uit la filme mute.

Zis și aproape făcut. Singura problemă e că Sibiul pe atunci era la fel de înapoiat ca și tehnologie ca și căruța lu’ bunicu. Și nu găseam exact ceea ce îmi doream eu cu atâta ardoare. Adicătelea, no, erau firme care vindeau calculatoare și componente…dar nu găseam avioanele după care mă uitam eu.
Norocul meu că aveam ceva preteni pe la Clujul cel Napoca. Și care s-au interesat și au găsit ce cautam eu pe la ceva firmă de pe acolo. Unii ca domnii aștia: www.evocomputers.ro.
Așa că m-am dus către Cluj arzând de nerăbdare să le dau alora bani.

Read more… →

Pelerinaj la moaștele sfântului Jack

Știți, presupun, că mare parte dintre credincioșii înfrigurați fac ocazional tot felul de pelerinaje ca să viziteze tot felul de moaște. Moaște…adică putreziciuni sfințite. Să mergi in pelerinaj ca să vezi un individ care e mort de cel puțin 100 de ani mi se pare la fel de util pentru credință ca o trecere prin fața casei lu’ Jiji berbecali pentru bunăstare. Inutil. Dacă îi vizitezi casa lui jiji n-o să devii bogat, dacă pelerinezi către moaște n-o să te bage mnezo în față la coada pentru intrat în rai. Și ca să profit de această mirifică oportunitate, că vorba aceea – nu în fiecare zi am ocazia să scriu despre moaște, care-i șpilul în a merge să vezi moaște? Ce satană speri să obții? Vrei să vezi cu ochii tăi cum o să arați mort? Și stai blând, că n-o să arăți cum arată momâia aia! Decât oasele or să rămână din tine.

Buuuuun, ia să schimbăm registrul ăsta macabru și să trec la subiect. Acum ceva vreme fusei la o nuntă. O bună prietenă o reușit să găsească bărbatul care să se lase nenorocit până când moartea îl va izbăvi și își va dori să se transforme în moaște ca să servească drept crunt avertisment celor ce îndrăznesc să se însoare.

Read more… →