Melc, melc, codobelc

Melc, melc, codobelcNu. Nu-i vorba de nici un melc. Cel puțin nu în accepțiunea pură a termenului.
E vorba de melcul de mall, super-market, mini-market, micro-market sau ce alte feluri de market-uri or mai exista. De fapt nu doar market-uri ci orice loc în care lumea are posibilitatea să stea și să caște gura ca vițelul la poarta nouă.

Aseară mi-am făcut cea mai scumpă porție de cartofi prăjiți ever! Pe bune! E scump al dracului când vrei să-ți faci cartofi prăjiți da’ n-ai cartofi. Și normal că te duci să cumperi, nu? Și pentru ca nu mai fusesem de mult in Carfur, ce mi-am zis eu? Ia hai sa îmi iau cartofii de acolo! Nici n-am gandit bine…și hop în mașină către mirobolantul magazîn. Intru. Îmi iau un coș din ala mic, de mână, că doar n-o să cumpăr tot nenorocitul de magazin pentru un kil de cartofi!

Și purced catre zona aia unde se vinde carne din asta care crește în pământ. Cu chiu cu vai ajung. Noroc că am fost acum. Mi-am adus aminte să nu carecumva să calc dracului pe acolo în perioada sărbatorilor. Dacă acum era așa…nici nu vreau să mă gândesc cum o fi când e aglomerație.
E o adevărată cursă cu obstacole să ajungi dintr-un capăt în celălalt prin Carfur. Și nu pentru că ar fi prost aranjat magazinul. Nu vai!
Omul e o creatură tâmpită! Atât de tâmpită încât îmi vine să urlu. Și noi ne dăm mari că suntem dotați cu inteligență.  Ființe sociale? Undeeeeeeeeeee? Nu, noi suntem genul ăla de animal căruia îi place să se mintă singur. Ființe sociale, da’ fiecare cu p****a măsii! Cum pe șoselele patriei zici că fiecare și-o cumpărat drum și merge ca pișatul boului sau cum i-or mai taia capul, la fel și în zone aglomerate. Cete întregi de cercopiteci care merg la pas de plimbare pe ștrasse! Mah…eu înțeleg multe, dar totul are o limită. Spre exemplu înțeleg să-ți iei drăguța și să te plimbi de parcă n-ai avea altceva de făcut. Atunci te înțeleg. E perfect normal…să vrei să stai cât mai mult cu don’șoara. Ai o scuză logică. Dar să plimbi un cărucior de Carfur de parcă ar fi iubirea vieții tale…asta nu pot înțelege și pace! No, în Carfur e plin de oameni din aștia. Mai ales amu, că e destul de frig afară și dacă n-ar fi atâtea straturi de țoale pe femei ai avea impresia că toate se bucură că te văd! Și intră oamenii aștia și se plimbă alene prin magazin. Nu se mai pot plimba afară să facă figurație artistică, deci încep să umple magazinele și colindă rândurile dintre rafturi!

Și dacă s-ar plimba cu o noimă. Da’ se mișcă haotic, în feluri absolut imprevizibile. Și tu ca un om care vrei să cumperi și să pleci (că doar de aia ai intrat acolo, nu?) tre să faci slalom printre dânșii! Grea încercare. Pe bune. Cred sincer că ai mai multe șanse să devii un Kung-Fu master și să treci mâna printre picăturile de ploaie torențială. Aaaa, dacă stau să cuget un picuț mai bine…cred că am șanse mai mari să ajung uscat acasă mergâng prin aceeași ploaie, fără umbrelă sau pelerină.
Mah, zici că toți aia care îs în magazin vor să-ți testeze reflexele. Îi vezi că merg, n-ai pe unde să treci de ei și atunci stai în spatele lor până ajungi la o zona mai liberă. O coacăză! Ești la doi pași în urma lor, resemnat că trebuie să parcurgi culoarul ăla de zici că e “The Green Mile” și tu ești condamnatul la moarte. No, asta e. N-au rost nervii. Culoarul se va termina la un moment dat. BUF! Ce pm, plm, WTF? Bovina după care mă țineam ca să pot naviga o decis că parcă o văzut ceva interesant pe raft. Si eu BUF cu ouțele în câtamai căruciorul de metal. Mă vede, da’ nu și-ar muta căruțul ăla din drum nici s-o pici cu ceară! Stau să termine bovina și să continue drumul. Într-un final se mișcă. Eu după ea, doar doar ies din locul ăla de seamănă cu o trecere de pietoni din Hong-Kong. Fac greșeala să îmi arunc un ochi pe un raft în timp ce mergeam. BUF! BUF! Ai de pana mea! WTF? Ce plm? WTF? Ce plm? Aceeași poveste….eu cu ouțele in carucior, un domn în vârstă mai mai să mă răstoarne în căruțul cu prișina. Îți dai seama cum doare când te înghesuie careva cu bijuurile într-un cărucior de carfur? Înfiorător! Mă întorc la el…se scuză. Nici el nu se aștepta să frânăm atât de puternic. Îl înțeleg. Singura problemă e că el a frânat cu burta, eu cu bijuteriile! Pe cine crezi că o durut mai mult? Vita se uită iar la mine, dar amu e bulversată că deja mi-am înfipt mâna în căruț și l-am dat la o parte, destul de violent, ce-i drept :D!

– Da’ ce faci dom’le? (ea către mine)
– Îmi fac loc să trec!
– Dar unde vă grăbiți așa?
– Pai vreau să scap de magazinul asta până nu-mi cresc unghiile atât de mult  încât să nu mai pot ține coșul în mână!

Și am plecat, lăsând-o boscorodind în urmă! Și e la fel pe toate culoarele, chiar și pe alea mari riști să dai de vreunu care oprește atât de brusc încât ar putea să oprească pământul în loc! Ferrari ar fi invidioși!

Și într-un final ajung la casă să plătesc și o răzătoare pentru cașcaval, și o cratiță pentru prăjit cartofi (că n-aveam), și niște cașcaval, și niște murături, și niște ouă. Scumpi cartofii prăjiți dom’le! Scumpi. Altă dată erau mai ieftini!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>